Întâlniri publice
aria naturală protejată Măgura Odobești
13 septembrie 2021
În perioada 9-10 septembrie 2021 au fost organizate două întâlniri publice cu factorii interesați, comunitatea locală de pe teritoriul ariei naturale protejate (localitățile Bolotești, Broșteni, Vidra), în vederea creșterii gradului de informare și conștientizare a populației cu privire la importanta conservării speciilor și habitatelor pentru care a fost declarat situl Natura 2000. Întâlnirile publice au avut rol activ de consultare a “vocii cetățeanului” și au vizat explorarea așteptărilor actorilor locali în implementarea măsurilor de conservare din cadrul Planului de management care se revizuiește prin proiect.
Întâlnirile publice au avut loc astfel:
– Joi, 9 septembrie 2021, între orele 12.00 – 13.30, la sala de festivități a primăriei Reghiu, județul Focșani
– Vineri, 21 septembrie, între orele 09.00 – 10.30, la Școala Gimnazială din Jariștea, județul Vrancea
30 august 2021
În perioada 26-27 august 2021 au fost organizate 3 întâlniri publice cu factorii interesați, comunitatea locală de pe teritoriul ariei naturale protejate (localitățile Bolotești, Broșteni, Vidra), în vederea creșterii gradului de informare și conștientizare a populației cu privire la importanta conservării speciilor și habitatelor pentru care a fost declarat situl Natura 2000.
Întâlnirile publice au avut rol activ de consultare a “vocii cetățeanului” și au vizat explorarea așteptărilor actorilor locali în implementarea măsurilor de conservare din cadrul Planului de management care se revizuiește prin proiect.
Întâlnirile publice au avut loc astfel:
– Joi, 26 august 2021, între orele 9.00-10.30, în sala de ședințe a primăriei Vidra, județul Focșani
– Vineri, 27 august, între orele 09.00 – 10.30, la Căminul Cultural din satul Bolotești, comuna Bolotești, județul Vrancea
– Vineri, 27 august, între orele 12.00 – 13.30, la Căminul Cultural din comuna Brosteni, județul Vrancea.



