Arie Specială de Protecție Avifaunistică – “Măgura Odobești” – ROSPA0075

a

Turism

 

aria naturală protejată Măgura Odobești

Turismul în aria naturală protejată
Măgura Odobești

Infrastructura turistică -zone de cazare, campare este slab dezvoltată însă se remarcă o activitate turistică susținută mai ales sub forma drumețiilor -utilizarea cortului și a ,,excursiilor” cu autovehicule. Întreaga zonă este brăzdata de o rețea de drumuri forestiere care urcă până în cel mai înalt punct al dealului Măgura Odobești lucru ce atrage turiștii ce utilizează autovehiculele pentru astfel de excursii.

Un punct aparte de atracție îl reprezintă schitul Buluc -sat Pădureni, comuna Jariștea accesibil pe drumul ce îl leagă direct de satul Pădureni. Infrastructura de ghidare și informare a turiștilor este slab dezvoltată.

Alte zone de interes sunt reprezentate de cursurile de apa accesibile din proximitatea așezărilor și a drumurilor forestiere dar mai ales vârful Măgura Odobești, cel mai înalt vârf al Subcarpaților Orientali care se recomandă ca un veritabil punct de belvedere prin priveliștea largă pe care o oferă asupra întregului ținut.

Ținutul și județul Vrancea dispun de asemenea de un potențial balneo – turistic variat și atrăgător, atât prin peisajele sale calde și frumusețile naturii, cat și prin poziționarea lor geografică favorabilă și ușor accesibilă.

 Poziția geografică, precum și cadrul natural și cel cultural sau istoric favorizează dezvoltarea a diferite forme de turism: turism de circulație și de sejur, turism cultural, rural, turism de vânătoare și pescuit, agromontan, ecoturism, agroturism, precum și turismul de week-end.

Un punct de atracție deosebit îl constituie și ,,Hrubele lui Ștefan cel Mare” situate în orașul Panciu.

Aceste hrube pot fi vizitate în cursul întregii săptămâni, turiștii având prilejul de a observa cum se produce vinul spumant și de a degusta produsele tradiționale.

Turismul de sejur este favorizat de peisajele pitorești, nepoluate de activități industriale și particularitățile microclimatice deosebite – spre exemplu Soveja reprezintă unul dintre locurile cu cel mai ozonat aer din tara sau Vizantea, cu apele sale minerale din ce în ce mai cunoscute la nivel național și internațional.

Turismul rural, ecologic și cultural se afla într-o continuă dezvoltare și expansiune teritorială și se desfășoară în pensiuni sătești omologate, cuprinse în circuitul ANTREC, precum și in cele peste 950 de case de vacanță din zonă.

Vititurismul se practica atât toamna în timpul culesului strugurilor pentru producerea mustului -turiștii fiind invitați la zdrobirea strugurilor în cadrul unor seri câmpenești și sărbători populare cat și permanent, pentru degustări de vinuri -în cadrul podgoriilor Panciu, Odobești, Cotești și împrejurimile lor.

Foarte interesanta și spectaculoasă este rezervația geologica ,,Focul Viu” de la Andreiașu de Jos, în apropiere de satul Terca. Aici putem observa cum au loc emanațiile de gaze din subteran, care țâșnesc bruac și se aprind la contact cu aerul, dând naștere unor flăcări care pot ajunge și până la jumătate de metru înălțime. Pentru a va bucura pe deplin de acest rar fenomen, este recomandat să vizităm rezervația seara, când “Focul Viu” este mai vizibil.

Căi de acces

Drumul național DN2D pe ruta:Focșani – Putna – Bolotești.

Drumul județean DJ205A pe ruta: Focșani- Odobești – Broșteni- Pitulușa.

Monumente și atracții turistice

  1. Ansamblul fostei mănăstiri Mera (Biserica “Sf. Împărați”, turn clopotniță și clădiri anexă) din satul Mera, construcție 1685, monument istoric.
  2. Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva” din Valea Sării, construcție 1772-1773, monument istoric.
  3. Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Prisaca, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric.
  4. Troița Eroilor (1877 – 1878 și 1916 – 1918) din satul Prisaca (aflată în curtea interioară a bisericii), construcție 1941, monument istoric.
  5. Situl arheologic “Pițigoi” de la Pădureni (Latène III, Cultura geto – dacică).
  6. Necopola tumulară de la Bolotești aflată pe terasa superioară a râului Putna (Epoca bronzului timpuriu, Cultura de stepă nord-vest pontică).
  7. Rezervațiile naturale: Pădurea Reghiu – Scruntaru și Pârâul Bozu.

Rekeu vârful Măgura

Drum forestier

Căsuțe păsări

Arboret de gorun